Articole&Studii - Demonologie Creştină

Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 

Pe lângă exorcismele prebaptismale Biserica a practicat întotdeauna exorcizarea celor ce ajung sub influenţa diavolilor, în special a celor posedaţi, numiţi energumeni. În Occident a fost constituit chiar un ordin special al exorciştilor în care se intră printr-o hirotesie specială. În Orient aceste exorcisme astăzi, sunt făcute numai de preoţi, în special ieromonahi, şi presupun puterea conferită în taina preoţiei.

Recurgerea la exorcismele solemne are loc numai după ce toate celelalte mijloace de apărare şi purificare au fost epuizate fără rezultat. Prin persoana exorcistului se actualizează puterea conferită de Mântuitorul Bisericii asupra celui rău. „Acest minister – în forma sa publică – este rezervat exclusiv episcopilor şi preoţilor cărora le-a fost delegat de ordinariul lor.[1] În Biserica latină ritualul de exorcizare este cuprins într-o carte specială, numită Rituale romanum, compusă în 1614. În 26 ianuarie 1999, card. Jorge Arturo Medina Estévez, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a făcut prezentarea, în Sala de presă a Sfântului Scaun, a noului Ritual roman revizuit. Noul rit al exorcismelor, cuprins în ultimul capitol al acestei cărţi de cult, numără 50 de pagini fiind redactat în limba latină şi urmând a fi tradus de fiecare conferinţă episcopală naţională în limba poporului respectiv. În această prezentare se dă o explicaţie a ceea ce înseamnă exorcismul, împreună cu trasarea caracteristicilor demonologiei Bisericii. Se arată, în aceeaşi intervenţie, că misiunea de a exorciza a fost încredinţată de însuşi Hristos, Bisericii iar aceasta l-a practicat de la început ca şi componentă indispensabilă a ministerului său. „Exorcismul este deci o formă veche şi particulară de rugăciune, pe care Biserica o foloseşte împotriva diavolului.”[2] Exorcismul este prezentat atât ca prebaptismal cât şi ca exorcism solemn sau „marele exorcism” care nu poate fi administrat decât de către un ministru autorizat. Canonul 1172, parag.1 al Codului de Drept Canonic (Codex Iuris Canonici) stipulează:

„Nimeni nu poate săvârşi în mod legitim exorcisme asupra celor posedaţi dacă nu a obţinut permisiunea specială şi expresă a Ordinariului locului.”[3]

Calităţile preotului care exorcizează, indicate în parag. 2 sunt: evlavia, ştiinţa, prudenţa şi integritatea morală. Fără acestea, ministerul riscant al exorcistatului ar fi pus în pericol prin derizoriul în care ar fi aruncat.

Se mai afirmă în prezentarea sus-amintită a noului Ritual roman, necesitatea distincţiei între posesiune şi boală. De asemenea, este subliniat faptul că posesiunea diabolică nu este modul cel mai frecvent în care diavolul îşi exercită influenţa, chiar dacă acesta este cel mai spectaculos dintre toate.

Ritualul roman, care a necesitat pentru finalizarea sa numeroase studii, aduceri la zi, diverse modificări şi consultarea conferinţelor episcopale cuprinde, mai întâi ritualul exorcismului propriu-zis apoi rugăciunile care se recită public cu permisiune episcopului, în cazuri în care Satana influenţează persoane, obiecte sau lucruri şi un compendiu de rugăciuni pe care le pot folosi credincioşii când bănuiesc cu îndreptăţire că sunt sub influenţă diabolică. Privitor la riturile orientale de exorcizare trebuie să remarcăm că acestea sunt prezente în toate ierurgiile şi, prin acestea, în unele sacramente. Amintim ca exemplu ritualul sfinţirii apei Botezului care cuprinde formule de exorcizare atât în ectenia mate cât şi în rugăciunile propriu-zise. În mod firesc, există şi exorcisme speciale pentru cazurile de demonizare. Acestea sunt cuprinse în Euhologhion, carte specială de cult, cuprinzând rânduiala Sfintelor Taine şi a ierurgiilor. Exorcismele sunt numite în această carte Molitvele adecă exorcismii Marelui Vasile la toată neputinţa şi pentru cei ce pătimesc dela diavoli.[4] Există de asemenea şi o rânduială specială „pentru cei ce se tulbură şi se supără de duhuri necurate,” compusă după structură ortrinală ce se încheie cu o rugăciune de vindecare şi acţiunea ungerii bolnavului cu untdelemn sfinţit din candela ce arde neîntrerupt înaintea Sfântului Chivot. Exorcismele Marelui Vasile sunt un grup de şapte rugăciuni foarte lungi, dintre care doar primele trei îi sunt atribuite acestuia, iar celelalte Sf. Ioan Gură de Aur. Dintre acestea, doar două au caracter imprecativ – compulsiv (a doua a Sf. Vasile şi ultima a Sf. Ioan Gură de Aur). În acestea revin adesea expresii precum: „blestemu-te pe tine”, „teme-te, fugi”, „teme-te, amuţeşte”, „ceartă-te pe tine”, „certe-te pe tine”, „înfricoşează-te”, „cutremură-te”, „depărtează-te”, „pierde-te, fugi” etc. Acestea, însoţite de permanenta amintire a puterii lui Dumnezeu, sunt menite să dezarmeze duhul cel rău şi să îl determine la întreruperea influenţei ce o exercită asupra posedatului. Celelalte cinci rugăciuni au caracter preponderent deprecativ, fiind îndreptate spre Dumnezeu, căruia i se cere ajutorul. Acestea sunt compuse după schema generală a rugăciunilor bizantine, orientale, dintr-o parte iniţială, anamnetică – amintirea puterii creatoare, proniatoare şi mântuitoare a lui Dumnezeu urmată de o epicleză – chemare insistentă a puterii dumnezeieşti pentru eliberarea celui posedat.

Remarcăm că aceste rugăciuni fac o înşiruire a tuturor lucrărilor necurate ale diavolilor identificându-i cu acestea şi astfel aşezându-i pe categorii, după modelul Părinţilor Pustiei în concepţia cărora, fiecărui viciu îi corespunde o clasă de demoni. Înşiruirea specificului fiecărui diavol are rolul de demascare a acestuia după exemplul Mântuitorului în exorcizarea demonizatului din ţinutul Gadarenilor (cf.Mc. 5, 12-17).

Gabriel Marincaş

(IV. IZGONIREA CELUI RĂU ÎN SLUJIREA SFINTEI BISERICI, IV.3.2. Exorcizarea energumenilor – exorcismele solemne ale Bisericii, în teza de doctorat „Diavolul şi practica exorcizării eclesiastice”, publicat în Studia Theologica IV, 3/2006,  286 – 385)

gnostic.ro aduce mulţumiri autorului pentru excelenta expunere a adevărului de credinţă catolic

[1]*** Magie et démonologie în Question actuelles, nr. 24, martie-aprilie, Paris 2002, p. 34

[2] idem, p. 38

[3] CIC (pro manuscripto), Institutul Teologic Romano-Catolic, Tipografia Presa bună, Iaşi 1995, p. 258

[4] Euhologiu, Tipografia Seminarului Arhidiecezan, Blaj 1940, p. 198-206