Articole&Studii - Demonologie semită

Evaluare utilizator: / 4
Cel mai slabCel mai bun 

Lamashtu sau Lamaştu rămâne în mod clar principalul demon feminin akkadian (fig. 11). Este distrugătorul lăuzei şi pricinuitor al tuturor bolilor sugarului. Lamashtu îi corespunde sumerienei Dimme[1]. Îl putem cataloga ca un demon de categoria „A”, adică duşman declarat al vieţii nu doar de la naştere şi după ea, ci încă dinaintea ei, fapt care ne face să înţelegem cât de mare este ura şi dorinţa de neclintit în extincţia rasei umane. Este imposibil ca o astfel de creatură decăzută să nu fi fost cunoscută de umanitate încă de timpuriu. Din punct de vedere demonologic, Lamashtu este prototipul tuturor demonilor-femelă cunoscuţi de magie şi vrăjitorie de-a lungul veacurilor. Nu este de mirare că amintirea sa a fost transmisă de-a lungul timpului şi imitată de alte fiinţe demonice în diferitele culturi şi genuri religioase.

În aproape toate reprezentările plastice care au ajuns la noi este arătată la fel, cu sânii dezgoliţi, la care sug fie doi câini[2], fie un câine şi un porc[3], aşa cum putem vedea în reproducerea de mai jos. În mâini fie ţine pieptenele[4] şi vârtelniţa[5], fie doi şerpi[6] sau unul rupt în două[7], ca în fig.12.

 

Fig.11 - Numele demonului akkadian Lamashtu în

scrierea cuneiformă

 

Mircea Eliade observă pe bună dreptate că în cadrul iconografiei sale, Lamashtu cuprinde un număr mare de elemente animaliere. Ea „are dinţi de măgar, un membru de panteră, urlă ca un leopard, ţine şerpii în mâini, pieptul îi este muşcat de un câine şi de un porc, etc”[8]. Semnele prin care se identifică posesiunea lui Lamshtu se observă la pruncul apucat de demon sub forma unui puternic „miros de ţap[9], (copilul) urlă ca un câine[10], miroase ca un vultur, ca un corb, ca un peşte, etc.”[11]

Originea divină îi este cunoscută şi din textele de vrăji babiloniene, unde „este descrisă ca fiica viguroasă a zeului Anu”[12]. Foarte interesant de observat este originea divină a acestui demon, pentru că, în comparaţie cu soţul ei, Lamashtu este fiica lui Anu[13], o divinitate superioară şi nu inferioară cum este cazul lui Pazuzu, fiul lui Hanpa. Lamashtu, am putea spune, este mâna dreaptă a zeului Cerului, ocupând un loc important, atâta timp cât a fost zeiţă, în ierarhia cerească.

 

Fig.12 - Demonul „femeie” Lamashtu

 

Dacă ar fi să regizăm un episod din viaţa acestor divinităţi, acţiunea „filmului” ar fi relativ simplă şi logică. Avem astfel două familii, una divină, reprezentată prin Anu şi fiica sa Lamashtu şi una demonică, ai cărei membri sunt Hanpa şi fiul său Pazuzu. Cumva, Lamashtu a devenit soţia lui Pazuzu şi astfel a coborât din sfera divină direct în cea demonică. Pedeapsa cea mai aspră era aceea că o fiică de zeu şi un demon nu pot avea urmaşi, aşa se explică de ce Lamashtu urăşte pruncii nou-născuţi.

Din punct de vedere iconic, ea apare având „un cap de leoaică[14] şi corp de măgar[15]; iar mîinile ei sunt un năvod”[16].

 

Petru Adrian Danciu

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

("II.4. Demonul feminizat Lamashtu" din lucrarea "Aspecte ale dualismului în credinţa populară românească")

 

Pentru a continua lectura trebuie să îţi creezi un cont sau să fi logat

---

[1] După Manfred Lurker, Dimme este un „demon feminin sumerian al febrei puerperale şi al bolilor sugarilor, numită adesea „fiica lui An” (Lexicon de zei şi demoni. Traducere dîn limba română de Adela Moţoc. Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p.86).

[2] Aşa cum am constatat mai sus, atunci când am avut în discuţie alungarea lui Lamashtu de către Pazuzu.

[3] Rolul impur al celor două animale e preluat şi de evrei, poate nu degeaba Hristos amintindu-le împreună atunci când vorbeşte despre cele sfinte care nu trebuiesc amestecate cu cele spurcate: „Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se să vă sfîşie pe voi” (Mt. VII,6).

[4] Lamashtu este genul de creatură spirituală demonică care poate fi descrisă de demonologia babiloniană ca fiind aceea care „pieptenă” umanitatea de firele slabe, sau tinere. Copiii sunt aceste fire slabe, abia răsărite în lume. Trebuie să recunoaştem deosebita bogăţie a simbolismului asiro-babilonian, precum şi modul în care şi-a câştigat locul în practicile şi mai ales în reprezentările magice.

[5] Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă, de lână şi de bumbac, vârtelniţa era considerată unealta magică care transformă, făcând parte din ciclul obiectelor magice care au efect asupra vieţii şi a morţii.

[6] A se compara figura 5 cu figura 9 pentru a se observa diferenţele iconice în discuţie.

[7] Este posibil ca acest gen de reprezentare să însemne ruperea de blestemul care însemna însăşi prezenţa lui Lamashtu, cu toate că nu cunoaştem nicio specie de şarpe cu coadă de peşte.

[8] Mircea Eliade, art.cit., p.210. Şi în textul indian Astāngahrdaya, „simptomatologia posedărilor păstrează, într-o formă alterată, elemente animaliere” (ibidem).

[9] Probabil că este vorba de mirosul existent în cameră, căci mai apoi autorul vorbeşte de mirosurile nespecifice corpului pruncului. Mirosurile urâte nu sunt o noutate pentru practicanţii magiei şi vrăjitoriei. Este cunoscut faptul că mai ales atunci când apar sau când pleacă, demonii lasă în urmă un miros pestilenţial. Este posibil ca în anumite forme de posedare, camera sau chiar bolnavul să primească în chip nefiresc un miros urât, acesta venind de la demon. Patrologia cunoaşte numeroase întâmplări în care mirosurile urâte sunt simţite de părinţii pustiei, fie în viziuni, fie aievea (cf. Ioan Moshu, Limonarul sau livada duhovnicească. Traducere şi comentarii de pr.prof.dr. T. Bodogae şi D. Fecioru, Alba Iulia, 1991, p.39). Să înţelegem deci că mirosul greu al bolii din corpul bolnavului era considerat ca fiind însăşi prezenţa demonului. Mirosurile (Tob. VI, 17) sau miresmele bune, ca tămâia (Apoc. VIII,4), mirul (Io. XII, 3), sau untdelemnul (Despre importanţa sa în cadrul Sfântului Maslu s-a menţionat încă din secolul V (cf. pr. monahul Teognost, op.cit., p.255), aveau rolul de a exorciza atât din corpuri cât şi din spaţiile unde oamenii locuiau, prezenţele demonice.

[10] Bolnavul ajunge în anumite faze grele ale bolii în care îşi pierde adesea cunoştinţa. Mai mult decât atât, înainte, sau după ce se întâmplă aceasta, scoate sunete care seamănă cu cele ale animalelor. Prin comparaţie cu anumite cazuri de posedare, magii şi preoţii acelor timpuri au ajuns la concluzia că din punct de vedere fenomenologic, între boală şi posedare nu există foarte multe diferenţe. Este adevărat că şi în cazurile actuale, demonizaţii scot sunete non-umane şi non-animaliere, semn al prezenţei demonului (demonilor) în corpul lor. Astăzi se face însă diferenţa între boală şi posesiunea diabolică, cu toate că discuţiile rămân mereu aprinse atunci când e vorba de posesiune. Pentru o mai bună lămurire, pot fi recomandate două lucrări recente atât din perspectivă catolică (Tracy Wilkhinson, Exorciştii Vaticanului. Alungarea diavolului în secolul XXI. Traducere din limba engleză de Gabriela Martina. Ed. House of Guides, Bucureşti, 2007), cât şi ortodoxă (Ieromonah Savatie Baştovoi, Pentru cine bat clopotele la Tanacu? Ed. Cathisma, Bucureşti, 2007).

[11] Ibidem

[12] M. Lurker, op.cit., p.185.

[13] Anu era considerat stăpânul cerului în mitologia asiro-babiloniană, având în acelaşi timp şi toată puterea pe Pământ. Locuia în empireu (sfera cerească cea mai îndepartată de Pământ, locuinţă a divinităţilor superioare), loc unde ii primea pe ceilalţi zei la sfat. În mitologia akkadiană este zeul suprem şi iniţiator atropogenic. În variantă hurrită este prezentat ca zeu tânăr şi creator al vânturilor, uzurpând tronul tatălui său Alalu. Este muşcat de fiul său Kumarbi, care îi ia toată puterea. Iar după aceasta zboară definitiv în adâncul cerului, devenind deus otiosus. Deşi este socotit tatăl tuturor zeilor, totuşi Anu se trage dintr-o pereche mai veche Anşar (care simboliza totalitatea lucrurilor cereşti) şi Kaşir (care simboliza totalitatea lucrurilor pământeşti). Aceştia, la rândul lor, se trag dintr-o pereche şi mai veche: Lahmu şi Lahamu. Abia aceştia ies dintr-o pereche iniţială: Apsu (apa care încojură pământul) şi Tiamat (marea propriu-zisă). Împreună cu Enlil şi Ea a format prima triadă a panteonului babilonian. Iar impreună cu zeiţa Ishtar a fost zeul protector special al cetăţilor Uruk şi Erech.

[14] Semn al regalităţii demonice feminizate. Lamasthu este o leoaică stearpă care nu poate avea copii şi care îi ucide pe cei ai oamenilor. Cruzimea unui astfel de act nu cunoaştea margini în mentalitatea magică a asiro-babilonienilor.

[15] Asinul, animal cvasiambivalent, era socotit de întreaga lume semită ca fiind reprezentant al răului. Spre exemplu, egiptenii credeau că în lumea de dincolo existau „nenumăraţi demoni cu cap de asin, paznici ai uşilor către tărâmul subpământean” (dr. ing. Mitică Georgescu, dr. George Constantin Georgescu, Mitologie zoocinegetică. Obiceiuri, credinţe, superstiţii, Ed. Paralela 45, 2002, p.20). Valenţa bună a acestui animal e dată de creştinism care interpretează măgatul ca pe-o fiinţă modestă, rupându-se astfel de credinţa semită comună. Credem că se greşeşte atunci când nu se ia în discuţie acest aspect impus de demonismul măgarului. Credem că Iisus Hristos, atunci când a intrat în Ierusalim pe o asină (Mt. XXI, 1-7), a vrut să demonstreze că deja a supus toate acele duhuri potrivnice prin propria-i modestie şi umilinţă. Deşi apare o neconcordanţă (Mc. XI,4-7, discutată pe larg de Walter-Jorg Langbein, Lexiconul erorilor biblice. Traducere din limba germană de Silviu Dancu. Ed. Paralela 45, 2005, p.185-188).

[16] M. Lurker, op.cit. Origen, scriitor creştin al secolului III, vorbeşte despre năvodul îngerilor care i-ar aduna pe cei răi (Origen, „Din comentariul la Evanghelia după Matei”, XIII, în Scrieri alese, partea a II-a, col. P.S.B., vol.VII. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982, p.34). Este aceasta una din dovezile că simbolismul năvodului e strâns legat de lumea spirituală şi de ideea de control şi selecţie.

< Anterior		Următor >