Articole&Studii - Demonologie semită

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

Istoria monoteismului iudaic, spre exemplu, atestă conflictul continuu  dintre YHWH, Dumnezeul unic şi politeismul lumii păgâne, conflict care îşi are originea într-o formulă conflictual-primă, cea a dualismului. Dualismul este religia care precede monoteismul, pe care îl sufocă în momentul în care, sistemele duale devin politeiste.
Dualismul radical este sistemul care pune în antiteză veşnică, două principii opuse, Binele şi Răul, născute din veşnicie şi aplicate ca sisteme aici pe pământ. Ele crează propriile creaturi spirituale şi atrag omul, trecând peste liberul său arbitru (dualismul moderat se foloseşte de el), când de o parte, când de alta, în vederea câştigării conflictului mondial final.
Monoteismul anulează egalitatea principiilor precum şi veşnicia Răului care nu îşi are momentul naşterii odată cu Binele, dar care se naşte din cel din urmă. Acesta poate fi numit dualism moderat, cu toate că teologii şi sfinţii părinţi ai creştinismului s-au tot zbătut să dovedească contrariul.
În dualismul moderat, Binele este primul principiu, iar Răul este prezentat ca un rebut al creaţiei (Kabbala) sau ca o absenţă a Binelui (creştinism). Cele două sisteme rămân ca mai înainte, într-un conflict continuu care escaladează într-unul final, în urma căruia, Răul va fi învins de Bine, la fel ca în sistemul radical.
În fine, dualismul moderat are în vedere liberul arbitru al făpturilor, Binele creându-le iar Răul corupându-le. Incapacitatea de a se mântui a demonilor poate fi privită ca o reminiscienţă a dualismului radical, unde Răul îşi produce demonii. Desigur creştinismul pune pe seama demonilor stăruinţa în rău şi de aici imposibilitatea de a obţine mântuirea, cu toate că Origen, vede în Apocatastază adevăratul triumf al Binelui asupra Răului.
Dualismul radical, dar mai ales cel moderat, au dus la apariţia sistemelor idolatre, unde Binele şi Răul sunt atât de îngemănate încât creaturile spirituale devin bi-polare, făcând bine sau rău după caz. Idolatria poate fi privită ca fărâmiţare a dualismului radical, trecând prin cel moderat.
Între timp, omul nu conştientizează decât foarte rar liberul arbitru, manipulat fiind chiar şi atunci când crede că decide. Se pune atunci o întrebare legitimă. Cum aleg, sau cum recunosc Binele de Rău? Creştinismul răspunde: văzând finalitatea faptei mele. În fine, trecând dincolo de toate aceste chestiuni, nu pot să nu  remarc uimit că slăbiciunea principiilor stă numai în manipularea liberului arbitru al omului efemer.

Petru Adrian Danciu

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Publicat în "Gnosis", aprilie 2009